Septembrie

Sunt clipe ce cred ca-mi apartin, ma complac in betia lor de moment, le gust aroma, le las sa vina peste mine si le primesc nepasatoare ca pe ofrande binemeritate, negandind ca se pot frange precum baloane de sapun. Imi fac vesmant din acorduri si dansez inlantuita in brate de note ce-mi invaluie trupul si-mi alina sufletul, lasand sa-mi picure in varful condeiului mici picaturi de tristeti. Ma imbat cu iluzii de bine si cad la pamant atunci cand totul se termina, se trag grele cortine peste scenele a caror spectator mut am fost… si m-am trezit ca un cetatean  turmentat, sa aplaud cand spectacolul s-a terminat iar actorii au parasit de mult scena. Ma uit in jur si sala imi pare trista. Scaunele goale stau indreptate catre o scena pe care actorul nu mai vrea sa urce. Imi sterg ochii, poate visez, poate cand am sa-i curat de imaginea trista, am sa constat ca totul e asa cum era. Dar gandul pe care vreau sa-l pacalesc, castiga… si-mi arata fata adevarului. Aici va fi pustiu de acum. Ma ridic. Nu mai pot sa spun nimic… nu mai pot sa aplaud, nici macar in surdina, iar de aclamat… am renuntat de prea mult timp sa mai strig ovatii, le-am soptit in mine, in tacerea camerei. Luminile se vor stinge in curand… din locul meu pitic privesc imensitatea scenei ce m-a impresionat mereu prin insem…pardon, actele jucate pana la capat, cu daruire. Imi amintesc de unele care mi-au smuls zambete iar altele ma intorceau din drum sa le recitesc iar si iar, pentru ca prea erau despre viata…

Recenzie? Nu, nu fac, nu stiu, nu sunt in masura…ar fi o jignire, nu sunt omul potrivit… :))), eu, piticul prea pitic pentru a putea vorbi despre oameni.

‘Intotdeuna se intoarce’, am spus azi…recunosc, am ras apoi… dar am ras stramb pentru ca undeva, intr-un colt al buzelor se putea ghici un mic rid crispat ce trada indoiala din cuvinte, iar acel semn de intrebare ce atarna inconstient la finalul frazei, imi dadea de furca… dar accepti si astepti…

Sa intelegi? :))) piciule, dar cui ai dat tu socoteala atunci cand ai apasat tasta ‘delete’? O musca prea mare imi sta capoasa pe palarie si ma reduce la tacere

Asa cum te intorci din cand in cand la rafturile prafuite ale bibliotecii, ca sa recitesti cartile care ti-au placut, asa m-am intors mereu la unii oameni…

Uram drumuri bune siiiiiiiii vrem un cadooooo…. pe bune….. de la hainele alea noi, de primavara io vreau eticheta, cu stampila, patent, locatie, cod, nume, adresa, link :)))) tot, tot, tot….

Cu bine!