Viata ii randuise sa se ia de tanara cu acel fecior rasarit si chipes care avea darul sa-i faca inima sa tresara. Si parintii si toata gura satului au pregatit, au robotit de cu seara pentru ca ea, imbracata a doua zi in rochia ponosita, mostenita tocmai de la buna, dar inca de un alb imaculat, mai imaculat ca ea, sa se desparta de viata fecioreasca si sa schimbe la apusul soarelui, voalul de mireasa cu naframa de muiere, semn ca de acum intrase in randul femeilor. S-a simtit in ziua aceea o mica printesa, iubita de o gloata intreaga, care se adunase in caminul cultural pentru ea, nu? Ce daca un gand mic ii soptea ironic la ureche “te-au maritat si pe tine, s-au mai scapat de o gura de hranit” si ii radea in timpane diavoleste! Il ignora spunandu-si: ‘e momentul meu si dracu sa ma ia daca nu am sa profit de el, ca de maine… de maine…’ Si a ras si a dansat pana cand sandalele (deja scalciate de sor’sa mai mare), s-au rupt de tot. Le-a aruncat cat colo si a continuat sa joace pana cand tivul rochiei s-a umplut de praf si ar fi continuat sa invarta in dracie hora daca muma nu ar fi prins-o de cot strigandu-i: “netrebnicoooo, vezi ca in rochia aista trebe sa o cunun si pe sor’ta aia mica, asa ca sezi bland si fi mai chibzuita”. A urato… si pe muma si rochia. S-a asezat atunci pe un scaun de lemn ale carui colturi scorojite au intrat numiadecat in materialul subtiat de vremi, zgariindu-i pielea. Si-a impreunat mainile in poala si a privit cu ochi straini agitatia ce o inconjura. Tarani cu fetele arse de soare si cu nasuri inrosite de palinca (subtiata din greu de taica, cu o carafa de apa), topaiau incurcandu-se in fustele femeilor ce chiuiau cu foc in timp ce bateau pasul de sarba de rasuna pamantul. Erau veseli… erau paiate. Ce daca se marita ea, ei venisera sa se distreze, sa mai uite de amarul vietii si sa se mai scuture de povara muncilor agricole. Cu multi din ei nu schimbase niciodata mai mult de un salut pe ulitele satului. “Cati oameni, cata larma, cata veselie! Oare vor veni cu mine pe cararile vietii? Vor fi si in continuare alaturi de mine? ” Zambeste stramb, ironic. Si ii injura in gand. Apoi, uitand de apostrofarea maica’si, sare de pe scaun si se avanta intr-o invartita alaturi de cel pe care viata, rudele, muma si taica i-l harazisera de barbat. Acesta, ametit de-a binelea, ii cuprinde mijlocul si o invarte…. si o invarte… si o invarte….
E intuneric, atat de intuneric si atat de rece. E speriata. Priveste in jur. Nu poate sa distinga nimic, doar o perdea densa, ca de smoala care o inconjoara. Ar striga dar stie ca omul ei nu mai este de ani buni. A murit cu ceva ani in urma lasand-o singura la batranete. Nu l-a plans prea mult dar l-a regretat. Bun sau rau, a fost omul care i-a plamadit 6 copii si alaturi de care i-a crescut. Ar striga copii dar ceva ii spune ca in locul in care este ea acum, ei nu sunt, nu inca. Vede umbre care ii dau tarcoale, mai mult le simte. Si le simte ca pe niste fiare care asteapta sa o inhate. Isi cuprinde umerii cu mainile si se sperie atunci cand constata ca nu-si simte propria atingere. Isi priveste corpul si isi vede mainile cum trec prin ea ca prin fum. “O, Doamneeee!” exclama involuntar. Prin spaima isi face loc un mic gand de constiinta: cum de in moment de cumpana il striga pe Cel de care s-a lepadat de atat de multa vreme incat a uitata si ea de cand! “Am murit? Dar cum? Cand?” Parca auzindu-i cineva intrebarile, intunericul ii deschide fereastra in gand spre locurile pe care sufletul ei le parasise. Si cu groaza se recunoaste in trupul batran, invelit in straie de cersetor, ce zace in iarba necosita de langa gardul unei scoli. Nu vede chipul ce a fost acoperit cu o panza de un trecator, dar stie ca e ea. Un suflet milostiv ii aprinde o lumanare si in jurul ei se face ceva mai cald. Umbrele dispar. Nu-i e bine dar simte putina liniste. Si dispare teama odata cu umbrele intunecate ce-i dadeau tarcoale. Dar ce cauta trupul ei in iarba? Cum se poate sa mori asa? Si ce-i cu toti acei oameni adunati in jurul ei? Nu-i cunoaste, nu sunt nici macar satenii de la nunta ei. Sunt tot un fel de nuntasi dar de data asta mirele i-a fost cu totul altul,un mire care nu avea sa-i mai daruiasca copii si ani ficsi de viata, avea sa-i dea in schimb eternitate sufletului ei obosit.
“Of amarata. De cand i s-a dus omu’ si a dat in patima bauturii si s-a lepadat de copii, a trait ca un caine”, spune o femeie batrana tinandu-si coltul naframei peste gura.
‘Si a murit ca un caine”, completeaza o alta
“Singura” spune o voce cu durere, o voce de barbat tanar, ale carui trasaturi aduc atat de mult cu chipul acoperit de tesatura patata.
- Vino, Pitico.
_ Dar mami, vreau sa o mai vad odata.
- Ai vazut-o deja prea mult. Hai acasa. Politia o va lua in curand de aici.
- O cunosteai, mami?
- Stiu cine era, dar nu pot sa spun ca am cunoscut-o. Haide sa-ti cumpar sucul ala pana nu inchide la magazin.
Plecasem sa cumparam un suc dar plimbarea se schimbase in ceva neasteptat si trist.
E intuneric. E tarziu. Nu pot sa dorm iar cainii latra pe afara a jale.
Ma opresc la limita. 
